Simona Halep, anunț în premieră: „De 11 ani joc cu orteză”. Ce a pățit sportiva noastră

Simona Halep, anunț în premieră: „De 11 ani joc cu orteză”. Ce a pățit sportiva noastră
  • Publicat:

Simona Halep a dezvăluit că de 11 ani evoluează cu orteză din cauza durerilor la tendon.

Orteza este un dispozitiv ortopedic ce are rolul de a ușura, stabiliza sau corecta articulațiile, mușchii sau oasele.

„Acum vreo 10 – 11 ani eram în străinătate și m-a luat durerea de tendon. Atunci doctorul de la turneu mi-a recomandat să fac un test. Am făcut și de atunci am avut parte de orteză. Am folosit-o zi de zi.

Atunci când merg am renunțat la ele pentru că vreau să se așeze tălpile și să mă simt și eu un pic mai comod, dar atunci când fac efort le folosesc în permanență. Mi-au echlibrat tot corpul. Înainte eram cu 1 – 1.5 la sută diferență, atunci când călcam de pe un picior pe celălalt, iar acum sunt la 0.1 – 0.2 la sută. Am progresat foarte mult în anii aceștia”, a declarat Simona Halep pentru cei de la Asociația de Pediatrie, citată de as.ro.

Simona Halep: „Am avut dureri în talpă”

Halep a jucat o singură dată fără orteză și a suportat consecințele. „Am jucat, dar pentru că le-am uitat…Nu a fost voia mea. Le-am uitat la hotel și a trebuit să joc o oră fără ele. Am avut dureri în talpă și am făcut febră musculară la mușchii din talpă”, a mai afirmat Simona Halep.

Antrenorul Simonei Halep, luat prin surprindere: „Suntem puțin mâhniți!”

Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a primit miercuri un anunț care l-a întristat.

ESPN, televiziunea cu care Darren Cahill colaborează în paralel cu job-ul de antrenor, a renunțat la meciurile de tenis din circuitele ATP și WTA, păstrând doar drepturile de televizare pentru turneele de Grand Slam: Da, suntem și noi puțin mâhniți de această veste! Tennis Channel va face o treabă bună, felicitări pentru ei… Iar echipa noastră ESPN va fi mai pregătită ca oricând pentru Australian Open, Wimbledon și US Open. Peisajul media se mișcă mai repede decât Rafa pe zgură, așa că să fim mulțumiți că vom avea concerte pe ESPN”.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×